Cum sa-mi conving baiatul ca filmele porno sunt rele?


„Sunt mama a doi băieţi de 16 respectiv 12 ani. Spre surprinderea mea, cel de 16 ani se uită la filme porno, vorbeşte cu prietenii despre „femei” şi ascunde în casă reviste cu conţinut sexual playboy, fhm. Când am descoperit care-i sunt deprinderile, recunosc că m-am aprins şi am ţipat la el şi i-am interzis să mai facă asta atâta timp cât locuieşte cu mine în casă. Reacţia lui a fost să nege dar tot se uită le filme porno, ştiu pentru că i-am pus un program de urmărire pe laptop iar ieri am încercat din nou să discut cu el. Mi-a zis să-l las în pace că ştie ce face. Nu înţeleg cum de nu-i este ruşine şi nu ştiu cum să-l conving că pornografia este rea şi că o să ajungă la dependenţă dacă o ţine tot aşa am încercat să-i spun cât de mult o să-i afecteze relaţiile cu fetele. Filmele alea-i bagă-n cap prostii şi idei nebuneşti despre femei, distruge căsnicii şi acum mi-e frică şi că cel de 12 ani îi va urma exemplul.”

 

Raspuns

Pornografia – iată un subiect care continuă să stârnească multe controverse.

Deşi filmele porno pot crea dependenţă, nu trebuie să generalizăm şi nici să le demonizăm, pentru că adevărul este undeva la mijloc. Este adevărat că unele persoane pot dezvolta dependenţă faţă de pornografie şi că uneori consecinţele pot fi cu adevărat severe. În aceeaşi ordine de idei, orice experienţă plăcută are potenţialul de a crea dependenţă: jocurile video, ciocolată, sexul, jocurile de noroc şi chiar şi exerciţiile fizice.

Este normal ca la 16 ani fiul dvs. să fie interesat de sex, şi aţi constatat deja că interdicţia pe care i-aţi pus-o nu a făcut problema să dispară. Probabil că o abordare mai echilibrată a subiectului vă va ajuta pe amândoi să comunicaţi mai bine, iar dvs. veţi avea prilejul să aflaţi cum gândeste fiul dvs.

Ruşinea pe care vă doriţi să o simtă nu este o emoţie sănătoasă şi nu v-aş sfătui să încurajaţi o astfel de atitudine faţă de sex. O serie de cercetări psihosociologice au arătat că persoanele care sunt pedepsite pentru interesul faţă de pornografie au mai multe şanse să dezvolte tulburări sexuale sau să comită crime sexuale (viol, exhibiţionism, hărţuire). În plus, nu există dovezi concrete că pornografia ar distruge căsnicii. Mai degrabă putem spune că unele cupluri ajung să se despartă deoarece au avut de la început, sau au dezvoltat pe timpul relaţiei, puncte de vedere diferite asupra sexualităţii şi că nu au ştiut cum să comunice despre acestea.

Dvs. ce fel de educaţie sexuală le-aţi oferit copiilor? Este important ca încă din primii ani de viaţă copii să primească noţiuni ale educaţiei sexuale, potrivite vârstei pe care o au. Mai demult am scris un articol pe această temă, pe care îl puteţi găsi aici: Psiholog Popa Anca | Educaţia Sexuală la Copii şi Adolescenţi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *