Ce trebuie sa stii despre furia copilului tau
Si copiii, la fel ca toate fiintele umane, simt furie si au diverse manifestari pe baza furiei resimtite.
Cand copiii se dezvolta intr-un mediu in care furia este gestionata intr-un mod sanatos, si ei la randul lor invata cum sa raspunda acestei emotii intense.
Iata cateva lucruri pe care trebuie sa le intelegi despre furie pentru a fi un sprijin de incredere pentru copilul tau:
- Furia este o emotie ca oricare alta, este o traire sanatoasa si cat se poate de naturala, si, la fel ca restul emotiilor, este limitata in timp.
- Copiii au adesea nevoie de ajutor si sustinere in gestionarea furiei, iar noi ca adulti avem responsabilitatea de a le oferi, in primul rand, un model sanatos de gestionare a furiei, si, in al doilea rand, acceptarea noastra neconditionata, sprijinul nostru emotional si discutii sincere, adaptate varstei si experientei lor. Prin acceptare neconditionata excludem interactiunile de genul „daca te potolesti iti iau o inghetata” sau „nu mai vorbim pana cand nu te porti cum trebuie” pentru ca acest gen de conditionari doar adancesc problema.
- Furia nu este un sentiment de care sa se rusineze, si nici sa se teama.
- Felul in care raspunzi sentimentelor de furie pe care le resimte copilul joaca un rol crucial in dezvoltarea sa neurologica, neurochimica si a cortexului prefrontal, partea creierului responsabila cu reglarea emotiilor si a impulsurilor.
- Motivul pentru care cei mici au dificultati in a-si controla emotiile si pentru care uneori nu se pot descurca bine in situatiile sociale este deoarece cortexul lor prefrontal nu este inca pe deplin dezvoltat. Sprijinul, intelegerea, acceptarea, calmul si discutiile suportive sunt esentiale pentru o dezvoltare sanatoasa a cortexului prefrontal. In schimb, expunerea copilului la un mediu stresant, pedepsirea, respingerea, ignorarea sau bataia prezinta o mare amenintare bunei dezvoltari a cortexului prefrontal.
- Identificarea emotiilor, discutiile pe marginea trairilor interioare si a efectelor produse de acestea, jocurile de rol si cautarea solutiilor alternative au un rol principal in abordarea furiei.
- Furia este o emotie secundara, ceva ce copilul tau simte ca o masura de protectie fata de alte emotii premergatoare furiei, emotii precum frica, nesiguranta, tristetea, stresul, rusinea sau frustrarea. Asistandu-ti copilul in depistarea emotiilor cauzatoare de furie il vei invata nu numai cum sa reactioneze in fata furiei, ci si sa isi dezvolte inteligenta emotionala per ansamblu.
2 Comments
Motivul pentru care sfaturile din acest articol sunt mai generale este pentru ca se adreseaza unei audiente mai largi de oameni, cu personalitati diferite, cu copii diferiti si in conjuncturi diferite.
Exactitatile pe care le cereti dvs. nu pot fi oferite fara o cunoastere clara a particularitatilor cazului in discutie.
Totusi, cred ca daca mai multi parinti s-ar folosi de sfaturile oferite aici, problemele de furie din partea copiilor nu ar mai escala atat de mult pe cat o fac. Sa luam exemplul acceptarii neconditionate a copilului, impreuna cu orice emotie resimtita de acesta. De multe ori, ceea ce face furia sa creasca, este tocmai atitudinea pe care parintii o au in momentul in care isi vad copilul furios. Unii parinti simt ca este de datoria lor sa curme furia afisata de copil inca din prima secunda, fara sa acorde prea mare atentie proceselor directe si indirecte care au cauzat-o, ceea ce-l face pe copil sa se simta de unul singur in compania unor emotii imposibil de gestionat. Daca un copil ajunge sa se simta rusinat de ceea ce simte, ajunge sa se simta si inferior, iar perceptia pe care si-o va forma fata de propria persoana atunci cand simte furie nu este in nici un caz una adaptativa, si nici una care-l va ajuta sa isi tempereze emotiile.
La fel si cu exemplul cu identificarea emotiilor. Pana cand un parinte nu isi invata copilul sa isi numeasca emotiile, sa vorbeasca despre ele si sa determine cat de intese sunt, nu putem vorbi nici despre o gestionare a emotiilor si deci nici despre cautarea de solutii pentru viitor. In experienta mea, copiii ai caror parinti folosesc aceasta tehnica au o inteligenta emotionala mult mai mare, iar aptitudinile lor interumane sunt si ele foarte bune.
Am si o intrebare: la ce v-ati referit cand ati intrebat despre cum se poate evita o intelegere gresita a suportului oferit?
ma scuzati, insa gasesc articolul complet nefolositor. Toate aceste aspecte sunt cunoscute si arhicunoscute. De ce nu vorbiti despre ce faci cu exactitate atunci cand copilul incepe sa urle si cum ii spui dupa aceea ca nu ti-ai mai dori sa se intample asa cand este furios? Cumf aci sa eviti intelegerea gresita a suportului pe care i-l oferi atunci cand e furios si care e maniera cea mai potrivita prin care sa-l faci sa inteleaga ca isi poate manifesta furia si altfel. Descrieti mai precis, daca doriti sa impartasiti din cunoasterea dvs. Generalitatile astea le pot scrie si eu cu copy/paste din alte articole.